Fabrica de Medicamente Bucuresti-Ansamblu Fuctional

Consorțiul de lichidatori judiciar format din: R & I GROUP S.P.R.L. (denumită anterior ZRP Insolvency S.P.R.L.) societate civilă profesională cu sediul social în București, sector 1, Str. Popa Savu, nr. 40, înregistrată în Registrul Formelor de Organizare al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România sub numărul RFO II 0571, cod unic de înregistrare 29440085  și CITR Filiala Argeș S.P.R.L societate civilă profesională cu sediul social în Pitești, Bd. Libertății, nr. 29, bl. D14, sc. B, ap.9, jud.Argeș, înregistrată în Registrul Formelor de Organizare al U.N.P.I.R. sub numărul matricol 0394/2009, desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Remedia S.R.L– in faliment, in bankruptcy, en faillite, în dosarul nr. 17504/3/2007 aflat pe rolul Tribunalului București -Secția a VII-a Civilă, prin prezenta, organizează licitaţie publică competitivă cu strigare pentru valorificarea activelor:

Ansamblu funcțional - Fabrica de medicamente situat în str. Păpușoiului, nr. 2 sector 5, București format din:

  • Fabrică de medicamente reprezentată de construcție S+P+1E+M, cu destinație de spațiu de producție medicamente, birouri personal și teren intravilan în suprafață de 6.146 mp, aflată în strada Păpușoiului, nr. 2 (lot 1), sector 5, București
  • Hala depozitare medicamente reprezentată de construcție cu destinație de spațiu de depozitare și terenul intravilan în suprafață de 1.438 mp măsurată
  • Pachet de mijloace fixe compus din bunuri mobile ce fac parte integrată din activul funcțional.

Prețul de pornire pentru ansamblul funcțional este de 1.000.000 EURO, exclusiv T.V.A.

 Licitaţia va avea loc în data de 22.02.2019, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din București, str. Maior Gheorghe Șonțu nr. 6, et. 3, sector 1. În cazul neadjudecării, se vor mai organiza licitații în data de 01.03.2019 si 08.03.2019 în aceleași condiții de preț, oră și locație.

Licitaţia va avea loc la sediul ales al lichidatorului judiciar din București, str. Maior Gheorghe Șonțu nr. 6, et. 3, sector 1.

Prețul caietul de sarcini este în sumă de 6.000 lei + TVA.

Detalierea completă a activelor şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ofertanţii pentru participarea la licitaţie se regăsesc în Caietul de sarcini aferent procedurii de valorificare. Achiziţionarea caietului de sarcini este obligatorie pentru participarea la licitație.

Garanţia de participare este de 10% din preţul de pornire fără TVA. Garanția nu este purtătoare de TVA.

Documentaţia de înscriere la licitaţie va trebui depusă, cu opis semnat, până la ora 14:00 a zilei lucrătoare anterioare ședinței de licitație, la sediul ales al lichidatorului judiciar.

 Cei interesaţi pot obţine date suplimentare şi informaţii de la sediul lichidatorului judiciar sau  la telefon 0752.146.791 sau la adresa de e-mail catalin.pirvu@citr.ro.

Comments are closed.